Ploile continuă să inundeze curțile gospodăriilor din țară. Potrivit Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, ploile au afectat localități din raioanele Leova, Soroca, Hîncești, Basarabeasca, Anenii Noi, Cantemir, Criuleni, Rezina, Ialoveni, precum și municipiul Chișinău.
Ploile au înnămolit gospodării, beciuri, grădini, poduri, fîntîni, dărămat garduri, dar și au distrus culturi agricole în următoarele localități:
Raionul Leova: În localitățile Iargara, Băiuș, Cociulia Nouă și Covurlui, în total au fost înnămolite 17 gospodării, 12 beciuri, 21 fântâni, 21 grădini, dar și distruse 3 poduri, 106 metri gard și 0.6 km drum local.
Raionul Soroca: În localitățile Cosăuți, Cremenciug, Nimereuca, Șeptelici, Tătărăuca Veche, Trifăuți, Vasilcău și Visoca, în total au fost înnămolite 39 gospodării, mai multe grădini și distruși 24 km de drum local.
Raionul Hîncești: În satul Logănești în total au fost înnămolite 120 gospodării, 25 de beciuri și 5 grădini.
Raionul Basarabeasca: Satul sadaclia au fost înregistrate drept înnămolite 7 gospodării și 6 beciuri.
Raionul Anenii Noi: În satele Mereni, Maximovca, Telița și Roșcani au fost înnămolite 2 gospodării, 10 grădini, dar și distruși 7 km de drum local și 15 metri gard.
Raionul Criuleni: În satele Bălțata, Dalinoe și Bălăbănești au fost înregistrate mai multe porțiuni de drumuri locale înnămolite.
Raionul Rezina: În satul Țareuca, au fost înregistrate mai multe beciuri subinundate.
Raionul Ialoveni: Satul Sociteni- o fântână și un beci au fost înămolite.
Raionul Cantemir: În satul Cociulia, ploaia a distrus hectare de culturi, printre care 65 ha orz, 46 ha porumb, 18 ha floarea soarelui, 6 ha mazăre, 3 ha grâu, dar și 40 ha de livezi cu măr.
Pentru municipiul Chișinău, salvatorii au acționat la pomparea apei din curți, subsoluri și fîntîni pentru telecomunicații din străzile Tighina, Vasile Alecsandri și Muncești.
Referitor la situația din localitatea Iargara, raionul Leova, cele trei bazine acvatice sînt monitorizate în continuare, nivelul apei fiind în scădere.
În urma acestor situații nimeni nu a avut de suferit. Cei peste 300 de salvatori și pompieri din țară lucrează în regim non-stop pentru lichidarea consecințelor. Pagubele ploilor vor fi estimate de către Comisiile pentru situații excepționale locale.