Potrivit pretorului sectorului Centru, Oleg Poiată, circa 70 de panouri au fost demontate de către pretură, iar celelalte de către agenţii economici, informează 2×2 cu referire la IPN.

La şedinţa operativă de la Primăria capitalei, Oleg Poiată a declarat că panourile rămase vor fi demontate începând cu săptămâna viitoare.

Pretorul a atenţionat agenţii economici care au amplasate gherete de-a lungul bulevardului, să caute alte locuri pentru reamplasarea lor. Potrivit lui, în cazul în care agenţii economici nu se vor conforma, Pretura va începe demontarea forţată a gheretelor. De asemenea, agenţii economici au fost preveniţi că vor fi demolate şi scările imobilelor care au fost extinse cu încălcarea parametrilor stabiliţi.

Demontarea panourilor publicitare de pe artera principală a oraşului se efectuează în contextul lucrărilor de reparaţie a bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariu
Nume