Patru persoane, printre care trei femei cu vârste de 52 și 63 de ani, precum și un tânăr de 18 ani, au fost transportate la spitalul de Urgență cu diverse traumatisme, după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier.

Potrivit realitatea.md, la volanul microbuzului se afla un bărbat de 60 de ani, iar automobilul era condus de un tânăr de 20 de ani. Incidentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 07.10, la intersecția străzilor Hristo Botev și bulevardul Dacia din sectorul Botanica al capitalei.

Ofițerul de presă al Direcției de Poliție a mun. Chișinău, Natalia Stati, a declarat pentru Realitatea.md că microbuzul de pe linia 101 a intrat în coliziune cu un automobil de model „Opel Vectra”, după ce nu i-ar fi cedat trecerea.

sursă foto: realitatea.md
sursă foto: realitatea.md

Cazul este cercetat de oamenii legii. Șoferul care va fi găsit vinovat de accident riscă o amendă de 1.000 de lei și șase puncte de penalizare. Dacă se vor stabili leziuni corporale medii sau grave, pe acest caz va fi deschis un dosar penal.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariu
Nume