O fetiţă de opt luni din raionul Cantemir a fost salvată de la moarte de o echipă de medici moldoveni, după ce a suferit o operaţie complicată, în urma căreia i-a fost extirpată o tumoare de pe creier.

Potrivit e-medicina.md, operaţia a avut loc la Spitalul pentru Copii din Capitală „Valentin Ignatenco”.

Intervenţia chirurgicală a fost efectuată la începutul acestei săptămâni de o echipă de şase medici, condusă de doctorul habilitat Grigore Zapuhlîh, şi a durat mai bine de patru ore.

„Intervenţia chirurgicală a fost efectuată cu ajutorul unui microscop performant, care a uşurat foarte mult munca medicilor. Tumorea intracerebrală a fost înlăturată în proporţie de 95 la sută. Copilul şi-a revenit la scurt timp după intervenţie, este conştient şi a fost vizitat deja de părinţi”, a declarat doctorul habilitat, profesorul universitar, Grigore Zapuhlîh, potrivit sursei citate.

Potrivit medicilor, după operaţie, va urma o perioadă de recupereare, care ar putea dura câteva luni, timp în care fetiţa va trebui să facă mai multe sesiuni de masaj şi exerciţii.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariu
Nume