Liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin propune ca viitorul președinte al țării să fie ales acum din Coaliția de guvernare, iar ulterior, în perioada de 4 ani de mandat, să fie organizat un referendum pentru ca populația să decidă cum vrea să fie ales un șef al statului, informează 2×2.md, cu referire la realitatea.md.
Astfel, în cadrul emisiunii TV „Glavnoe”, Voronin a declarat că: „Dacă președintele țării este ales de Parlament, atunci el are împuternicirile stabilite în Constituție, care a fost scrisă pentru republică parlamentară. Acum dacă vom avea o republică prezidențială, atunci ar trebui ca o parte din împuternicirile Parlamentului, care sunt de circa 85%, să-i revină și noului președinte al țării”.
Totodată acesta a adăugat că ar fi bine ca guvernanții să ia exeplu de la alte țări, cum ar fi Grecia.