“De ce iubim femeile” este o culegere de povestiri în care M. Cărtărescu se contopește cu personajul principal – naratorul. Povestirele sunt legate între ele prin faptul că Mircea ne descrie femeile pe care acesta le-a întâlnit de-a lungul vieții, de la Petruţa, o fetişcană săracă pe care o plăcea în şcoala primară, până la o contesă din Irlanda ce-i oferă o noapte nebună de amor. Din povestiri, se observă că unele dintre ele erau femei simple, de-o noapte, iar altele – muze. În această carte se vorbește mult despre condiția bărbatului în fața unei femei pe care o iubește și tot aici este reprezentată fericirea în diferite forme și intensitatea la care aceasta poate să ajungă.
Dacă ați stat cândva la dubii și nu ați știut dacă merită să cumpărați cartea sau nu, mai jos aveți câteva citate care vă vor determina să vreți s-o citiți (în cazul în care stilul lui Cărtărescu vă convine).
- “Într-un fel, viaţa ta a avut sens dacă, în şirul nesfârşit de momente banale, cenuşii, triste, ruşinoase, ticăloase, mizerabile, plicticoase din care orice viaţă este compusă, s-a aprins totuşi de câteva ori sau doar o singură dată, scânteia cutemurătoare a fericirii.”
- “Îmi plac mult de tot femeile mature, cele ce par mereu atât de grave, de intangibile, atât de încrustate în tiparele propriei vieţi şi care totuşi, când se hotărăsc să se elibereze de ele, devin cele mai dulci şi mai senzuale iubite cu putinţă.”
- “Iubim femeile pentru că pentru ele se scriu trei sferturi din poezia şi proza lumii. Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbaţi, nici altceva. Pentru că din ele-am ieşit şi-n ele ne-ntoarcem, şi mintea noastră se roteşte ca o planetă greoaie, mereu şi mereu, numai în jurul lor.”
- “Nopţile înstelate erau inegalabil, înspăimântător de frumoase. Ai fi vrut să mori sub cerul acela pieziş pe care stelele se risipeau ca o pulbere de heroină pură…”
- “Cea mai minunată femeie din lume este cea care te iubeşte cu adevărat şi pe care o iubeşti cu adevărat. Nimic altceva nu contează.”
- “Noi nu suntem obiecte, ci procese. Eu sunt, în cele din urmă, căutarea mea de sine. Exist pentru că mă caut pe mine însumi. Nu mă caut ca să mă găsesc: faptul că mă caut pe mine însumi este semnul că deja m-am găsit.”
- “amorul nostru nemuritor s-a dus dracului”…
Articol realizat de Felicia Cîrlig
