Patru bărbați cu vârste de 31 și 63 de ani, domiciliați în raionul Soroca, sunt suspectați de pescuit ilicit în râul Nistru, după ce poliția a stabilit că pentru pescuit aceștia utilizau undiță electrică, scrie 2×2.md,cu referire la today.md.
În automobilul unuia dintre bărbați a fost depistată o barcă metalică și aproximativ 25 kg de pește de diferite specii (scobar, somn, clean, ștică, babușcă, bibani, mreană), în valoare de circa 17 000 de lei.
Automobilul de model Ford Tranzit, barca metalică şi peștele au fost ridicate de poliție, până la primirea unei decizii pe caz.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 234 Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de ”Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor” se pedepseşte cu amendă în mărime de la 4000 la 14000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 1 an.
Sculele de pescuit care constituie obiectul contravenţiei sau infracţiunii, după examinarea materialelor şi adoptarea unei decizii definitive, urmează să fie transmise inspecţiilor piscicole teritoriale sau să fie nimicite, cu întocmirea unui act corespunzător.
Peştele ridicat se predă unităţilor piscicole sau de comerţ, iar mijloacele băneşti obţinute de la comercializarea acestuia se transferă pe contul Serviciului Piscicol. În funcţie de timpul, locul şi condiţiile săvârşirii faptei ilicite, peştele poate fi lăsat contravenientului, cu condiţia achitării costului lui la preţul de piaţă, conform prevederilor pct. 21 din Anexei nr. 1 al Legii nr. 149-XVI din 08.06.2006 privind fondul piscicol, pescuitul şi piscicultura.