Pe data de 26 mai a fost lansată o petiție care cere ca ședințele de judecată în dosarul politicianului Vlad Filat să fie făcute publice. Timp de patru zile, acesta a acumulat peste 1600 de semnături.

Potrivit agora.md, printre semnatari se numără și numele colegilor săi de partid – deputații Tudor Deliu și Maria Ciobanu, a fratelui Ion Filat și a consilierului municipal din Chișinău Mihai Gurău.

Responsabilii petiției menționează că: „În total dezacord cu rezonanţa publică pe care o reprezintă cazul ex-premierului Vlad Filat, şedinţele de judecată se desfăşoară cu uşile închise, departe de ochii cetățenilor, ai presei şi ai societăţii civile”.

„Prin respectarea publicităţii, se realizează transparenţa actului de justiţie, se asigură încrederea publicului în instanţele judecătoreşti şi se garantează dreptul la un proces echitabil şi corect. Având în vedere interesul sporit al societăţii faţă de cazul Vlad Filat, solicităm examinarea publică a cauzei”, au mai adăugat autorii petiției.

Totodată, aceștia au afirmat că caracterul public al şedinţelor de judecată este o garanţie procesuală esenţială a dreptului la un proces echitabil, iar principiul publicităţii este stipulat de Codul de procedură penală, Constituţia Republicii Moldova, Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum și în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariu
Nume