Uniunea Europeană îşi exprimă ferma convingere cu privire la importanţa asigurării unei investigaţii minuţioase şi imparţiale a cazurilor de fraude bancare din anul 2014. Aceasta include aducerea tuturor celor vinovaţi în faţa justiţiei, ceea ce încă nu a avut loc. Mesajul se conţine într-un comentariu oferit de purtătoarea de cuvânt pentru acţiune externă a UE, Maja Kocijancic, cu privire la condamnarea fostului premier, Vlad Filat, citat de IPN.

Totodată, în mesaj se specifică: „În acelaşi timp, este vital ca drepturile la un proces corect şi public să fie respectate.
Şedinţele de judecată pe cazul lui Filat au fost închise. Astfel societatea civilă, presa şi cetăţenii Republicii Moldova au fost lipsiţi de posibilitatea de a urmări procesul, care putea să clarifice schemele folosite pentru comiterea fraudelor bancare. UE va continua să evidenţieze lipsa independenţei sistemului judiciar şi agenţiilor de aplicare a legii în Republica Moldova”.

De asemenea, UE atenționează că este gata să continue suportul pentru implementarea reformelor, care vor asigura independenţa, eficienţa, transparenţa şi responsabilitatea sistemului judiciar şi instituţiilor anticorupţie.

Amintim că fostul premier Vlad Filat a fost condamnat luni, 27 iunie, pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă la 9 ani de închisoare. Acesta a fost reţinut după un autodenunţ al primarului de Orhei, Ilan Şor, care susţine că i-a oferit ex-premierului mită de 250 de milioane de dolari pentru anumite servicii.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariu
Nume