Un deținut încarcerat în Izolatorul Direcției Municipale de Poliție Chișinău a decis, astăzi dimineață, să declare greva foamei. Acest gest a fost făcut pentru a protesta față de acțiunile Șefului Izolatorului Provizoriu al Departamentului de Poliție din Chișinău, Eduard Iarmenco.
Potrivit creatistik.com, șeful izolatorului l-ar fi amenințat făcând presiuni morale asupra sa, pentru gestul la care a recurs.
Nu putem da numele persoanei, deoarece deținutul este unul din martorii cheie din dosarul împotriva a 15 angajați ai Departamentului Instituţiilor Pentenciare (DIP) al Ministerului Justiţiei, puși sub învinuire în luna martie 2013, de Procuratura Generală pentru „depăşirea atribuţiilor de serviciu” şi „amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală”, în dosarul Makena.
Martorul este deținut cu statut special în izolatorul DPM Chișinău. Potrivit lui, Eduard Iarmenco ar fi venit astăzi furios la el și a început să strige folosind injurii la adresa sa, dar și cuvinte care conțineau amenințări cu scopul de al intimida.
Martorul a făcut astăzi o declarație, înregistrată la DP și cere ca despre acest caz să fie anunțat: șeful DP, Corneliu Groza; ministrul de interne, Alexandru Jizdan, precum și șeful INI, Alexei Apostol.
Răspunsul Procuraturii Generale privind acțiunile ilegale ale șefului izolatorului DP, ca urmare a petiției venite din partea persoanei vătămate.
Menționăm că șeful izolatorului de detenție provizorie din cadrul Direcției de Poliție Chișinău, Eduard Iarmenco ar fi „furat” un câine și l-ar fi dus la o stână.