O operaţiune extrem de complicată ar putea fi efectuată de către un chirurg chinez. Acesta își pregătește echipa pentru operația dată, care, potrivit chirurgului, va avea loc „când suntem gata”.

Ren Xiaoping este chirurgul care vrea să facă același lucru precum Sergio Canavero, un alt chirurg italian, care, anul trecut, a pretins că ar fi efectuat primul transplant din lume de cap uman.

Planul operaţiei constă în două etape: prima etapă presupune secţionarea a două capete de corpurile lor şi apoi conectarea vaselor de sânge ale organismului donatorului decedat şi capul destinatarului. Echipa va insera, de asemenea, o placă de metal pentru a stabiliza gâtul şi apoi înmuierea terminaţiilor nervoase ale măduvei spinării într-o substanţă care va încuraja conectarea ei.

Medicul Ren a fost numit sarcastic de mass media „Dr. Frankenstein”. El a câştigat notorietate la începutul acestui an, după ce a pretins că a efectuat un transplant de cap la o maimuţă. În acest experiment, maimuţa a reuşit să supravieţuiască timp de 20 de ore înainte de a fi eutanasiată din motive etice.

„Sistemul chinez nu este transparent în nici un fel. Eu nu am încredere în deliberarea chineză despre bioetică sau politică. Se adaugă doze sănătoase de politică, mândrie naţională şi antreprenoriat şi este greu de înţeles ce se întâmplă acolo”, a scris Arthur Caplan, şef de etică medicală de la NYU Langone Medical Center, într-un articol de la Forbes.

Potrivit New York Times, mai mulţi oameni din China s-au oferit voluntari pentru transplantul de cap, printre aceştia şi Wang Huanming. Persoana are 62 de ani şi a fost paralizată de la gât în jos în urmă cu şase ani.

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariu
Nume