– Cum era interpretul Victor Bondari la vârsta de 3-5ani?
Chiar de la început afirm cu certitudine că nu-mi placea de mic copil să merg la grădiniță. Mare jale era atunci când mergeam. Imediat ce ajungeam acolo, îi ziceam tatălui să vină cât mai repede sămă ia. Nu voiam să dorm, eram încăpățânat, calitate care, de fapt, mă caracterizează și în prezent.
-De mic copil ai știu că vrei să faci muzică?
De mic am cântat la vioară, fiind impus de tatăl meu cu forța . Recunosc că nu mi-a plăcut deloc, însă la vârsta de 17 ani am fost la un concert unde au cântat mai mulți artiști autohtoni. Erau atât de carismatici pe scenă că mi-am dat seama că vreau să fiu și eu ca ei, că vreau să cânt pe scenă, să fiu și eu interpret. După concert am plecat acasă și ferm convins i-am zis tatălui că vreau la colegiul de muzică „Ștefan Neaga”. Mi-a răspuns fără să stea pe gânduri: „mâine mergm”.
-Ce sentimente te încearcă de fiecare dată când urci pe scenă?
Am emoții mari de fiecare dată. Consider că dacă emoțiile nu persistă în tine, ceva nu merge bine.
-Victor, ai debutat în lumea muzicii cu muzică populară. Însă, treptat ai trecut la un alt gen de muzică, cel de estradă. Cum să percepem această poziționare a ta?
Muzica populară o ascult de mic copil. În sânul familiei, ea era prezentă mereu, inclusiv la o sărbătoare. Fiind o persoană mai dinamică și mai energică, mi-am dorit să încerc ceva nou și mi-am dorit acum, să nu las timpul să treacă și apoi să-mi pară rău că nu am făcut ceva, care ar fi putut fi făcut. Așă că eu am încercat să abordez și alt stil de muzică și mă bucur că mi-a reușit.
-Totuși, ascultăm mai multă muzică de estradă decât populară. Renunți la ea?
-Categoric nu. Ba chiar mă regăsescmai mult în muzica populară, cântând-o chiar și în cercuri mai restrânse, fie o sărbătoare sau un eveniment.
-De ce cânți în muzica de estradă doar despre dragoste?
Pentru că dragostea rămâne mereu. O poți descrie mereu, în orice. Inspirația îmi vine mai ușor și am observat că publicul este îndrăgostit de aceste piese.
-Se spune că una din îndeletnicirile omului de bază este îndeplinirea viurilo. Ce visuri și-a implementat intepretul Victor Bondari?
În primul rând, să-mi fie familia sănătoasă. Și, neapărat, să am lângă mine mereu o persoană interesantă cu care să clădesc ceva frumos.